Vlad Bilețchi: „În România Mare, cei care au trădat neamul și au mințit își vor găsi nașul”

0
72
  1. Vlad Bilețchi: „În România Mare, cei care au trădat neamul și au mințit își vor găsi nașul”

Președintele Asociației Onoare, Demnitate și Patrie (ODIP), Vlad Bileţchi, este dedicat de patru ani cauzei Reunirii. El a organizat, alături de tinerii unioniști, zeci de evenimente şi acţiuni de amploare, cu scopul de a trezi conştiinţa naţională a românilor din Basarabia.

După alegerile prezidențiale din 2016, Bilețchi a pus la cale proteste anti-Dodon, pentru care a ajuns în judecată, însă a câștigat toate procesele. Tot el a depus o plângere la procuratură, după ce a fost agresat verbal și fizic de către deputatul PSRM, Vladimir Odnostalco. În interviul de mai jos, Vlad ne povestește cum a devenit unionist și de ce apără această idee.

https://www.timpul.md/articol/vlad-bilechi-in-romania-mare-cei-care-au-tradat-neamul-i-au-minit-ii-vor-gasi-naul-131347.html

 

  1. Codreanu, despre afirmațiile vicepremierului ungar privind România și Rep. Moldova: „Au un potențial provocator enorm”

Miercuri, 6 iunie, deputatul PMP Constantin Codreanu, președinte al Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării, i-a adresat o întrebare parlamentară lui Teodor Meleșcanu, ministrul de Externe al României, referitor la declarațiile publice inacceptabile ale vicepremierului Ungariei, Zsolt Semjén.

http://infoprut.ro/50148-codreanu-despre-afirmatiile-vicepremierului-ungar-privind-romania-si-rep-moldova-au-un-potential-provocator-enorm.html

 

  1. Sistemul de urgenţă din România, model pentru Republica Moldova

O delegaţie din Republica Moldova, condusă de Vitalie Bîrsan, secretar de stat în domeniul gestionării crizelor şi situaţiilor de urgenţă, rezervelor materiale de stat şi mobilizare de la Ministerul Afacerilor Interne, a efectuat o vizită de lucru la Inspectoratul pentru situaţii de urgenţă „Horea” al judeţului Mureş.

http://tvrmoldova.md/social/sistemul-de-urgenta-din-romania-model-pentru-republica-moldova/

 

  1. Standul României a constituit un important punct de atracţie de Ziua Europei la Tiraspol

Standul României a constituit un important punct de atracţie pentru vizitatori de la evenimentele organizate cu prilejul Zilei Europei, la Universitatea ”Taras Şevcenco” din Tiraspol. Cei interesaţi au obţinut broşuri şi pliante cu informaţii economice, materiale informative şi hărţi turistice, broşuri despre posibilităţile de dezvoltare rurală şi regională, atlase şi albume de artă.

http://tvrmoldova.md/actualitate/standul-romaniei-a-constituit-un-important-punct-de-atractie-de-ziua-europei-la-tiraspol/

 

  1. Centenarul Marii Uniri: Iașul va avea un traseu turistico-istoric cu cele mai mai importante clădiri monument istoric din oraș

Pe 30 mai Primăria Municipiului Iași a primit suma de 436.000 lei de la Guvernul României – Ministerul Culturii și Identității Naționale pentru implementarea proiectului Traseul Memoriei. Comitetul Interministerial pentru Centenar a aprobat în ședința din data de 23 aprilie proiectul „Traseul Memoriei” depus de Primăria Municipiului Iași pentru aniversarea Centenarului Marii Uniri și comemorarea Primului Război Mondial.

https://infoiasionline.ro/centenarul-marii-uniri-iasul-va-avea-un-traseu-turistico-istoric-cu-cele-mai-mai-importante-cladiri-monument-istoric-din-oras/15808/

 

  1. Festival-concurs internaţional de folclor la Galaţi. Participă interpreţi din România, Moldova şi Ucraina

Evenimentul are loc vineri, 8 iunie 2018, de la ora 18,00,în incinta Centrului Multicultural „Dunărea de Jos” din Galaţi, situat în strada Domnească nr. 91 (fostul sediu al muzeului de ştiinţele naturii). Intrarea publicului este liberă.
Centrul Cultural „Dunărea De Jos” din Galaţi organizează în data de 8 Iunie 2018, festivalul-concurs, euroregional, de muzică populară vocal-instrumentală pentru copii şi tineri interpreţi intitulat „Perla Dunării”.

http://adevarul.ro/locale/galati/festival-concurs-international-folclor-galati-participa-interpreti-romania-moldova-ucraina-1_5b176b69df52022f75d2e108/index.html

 

  1. Ivașcu, monument gigant, dedicat Marii Uniri

Ministrul Culturii și Identității Naționale, George Ivașcu, a semnat, miercuri, contractul pentru realizarea Monumentului Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918 din Alba Iulia, al sculptorului Mihai Buculei.

https://www.dcnews.ro/centenar-iva-cu-monument-gigant-dedicat-marii-uniri_595238.html

 

  1. Vasluienii, îndemnati semneze petitia pentru unirea cu Basarabia

ATITUDINE… Vasluienii se alãturã campaniei initiate de o sutã de organizatii civice din România, Republica Moldova si diaspora, “Un milion pentru Unire”, campanie ce îsi propune sã determine autoritãtile sã adauge în Constitutie un articol referitor la Unire. De sãptãmâna viitoare, timp de douã luni (10 iulie – 4 august) vor exista patru puncte de colectare a semnãturilor de sustinere a acestei cauze: lângã Winmarkt, în Parcul Copou, în Piata Traian si în Piata Civicã. Semnãturile pot fi acordate si online, pe site-ul www.semnez.eu.

http://www.vremeanoua.ro/vasluienii-indemnati-semneze-petitia-pentru-unirea-cu-basarabia

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ