Vlad Filat încurajat, la Casa Albă, de vicepreşedintele SUA, Joseph Biden

0
16

filat bidenPrim-ministrul Vlad Filat a avut o intrevedere cu vice-presedintele Statelor Unite ale Americii, Joseph BIDEN, la Casa Alba. Cei doi oficiali de rang inalt au discutat despre situatia politica si economica din Republica Moldova si perspectivele de colaborare intre cele doua state, transmite serviciul de presa al Guvernului.

Biden a spus ca urmareste cu atentie evenimentele ce au loc in Republica Moldova si incurajeaza Guvernul de la Chisinau sa continue reformele demarate. SUA va sustine tara noastra pe calea aderarii la Uniunea Europeana si in procesul de edificare a unui stat de drept, a subliniat vicepresedintele SUA.
Premierul moldovean si oficialul American au discutat si despre conflictul transnistrean, SUA avand statut de observator in procesul de reglementare al acestuia. Biden a spus ca formatul de negocieri “5+2” este unul viabil si doar in cadrul acestuia trebuie gasita solutia ce ar respecta integritatea si suveranitatea Republicii Moldova.

La randul sau, prim-ministrul Vlad Filat a multumit pentru sprijinul constant si important acordat de catre SUA tarii noastre si a dat asigurari ca solutionarea conflictului transnistrean va avea loc doar in baza formatului “5+2”.

Totodata, Vlad Filat i-a adresat vice-presedintelui SUA invitatia de a vizita Republica Moldova. Joseph Biden a multumit pentru invitatie, mentionand ca Republica Moldova cu siguranta face parte din statele ce merita sa fie vizitate.

In cadrul vizitei sale in SUA, Vlad Filat a avut intrevederi cu congresmanul Howard Bremen, presedintele Comitetului pentru Afaceri Externe al Camerei Reprezentantilor, Ron Clein si Congresswoman Debbie Wasserman-Shultz, dar si cu senatorii Kay Hagan si Richard Burr din Carolina de Nord. Oficialii americani s-au interesat de situatia economica din Republica Moldova, precum si de actiunile Guvernului privind combaterea traficului de fiinte umane. Hagan si Burr s-au aratat dispusi sa infiinteze un grup de prieteni ai Republicii Moldova in cadrul Senatului american.
Autor: stireazilei.md
Sursa: www.stireazilei.md

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ