Vladimir Putin: "Am cerut reluarea importurilor de vin"

0
9

Putin si Voronin
Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a repetat declaraţia cu privire la ridicarea embargoului asupra importurilor de vinuri moldoveneşti. Cu prilejul întâlnirii sale de la Kremlin cu preşedintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin, cei doi şefi de stat au discutat din nou problema Transnistriei şi a livrărilor de gaze ruseşti.

Agenţiile de ştiri din Rusia releatează că, în timpul filmărilor protoclare înainte de întrevederea cu uşile închise, Vladimir Putin s-a declarat mulţumit de evoluţia relaţiilor moldo-ruse din ultimul timp.
Judecând după datele statistice, a spus preşedintele rus adresându-i-se lui Vladimir Voronin, relaţiile noastre se dezvoltă destul de bine.

„Ştiţi că s-au făcut, reciproc, primii paşi pentru a debloca situaţia din mai multe domenii. În agricultură este vorba de produsele vegetale şi carne. Ştiţi, probabil, că Guvernul Rusiei a dat indicaţiile de rigoare privind reluarea livrării de vinuri moldoveneşti pe piaţa rusă”, a declarat Vladimir Putin.

Până acum însă, nicio sticlă de vin moldovenesc nu a intrat pe piaţa Rusiei după impunerea embargoului în martie 2006 şi ridicarea sa declarativă în noimebrie 2006.

Transnistria şi gazele

Dar chestiunea vinului nu e singura nerezolvată, după cum a declarat preşedintele Rusiei,

„Cred că avem de discutat şi despre alte probleme, inlclusiv de ordin politic. Mă refer la problema transnistreană”, a spus Vladimir Putin.
La rândul său, Vladimir Voronin a afirmat că şi în Republica Moldova relaţiile cu Rusia sunt apreciate ca fiind „la un nivel înalt”.

În plus, a fost soluţionată, potrivit lui Vladimir Voronin, problema asigurării cu gaze.

„Pe lângă rezultatele la care v-aţi referit, aş vrea să mai adaug că am reuşit să punem la punct o schemă permanentă de asigurare a Moldovei cu gaz. În anii trecuţi situaţia era tensionată, dar acum avem o schemă stabilă pentru cinci ani”, a menţionat Preşedintele Voronin.
El a spus că, pe durata ultimului an, toate piedicele care existau în relaţiile bilaterale au fost depăşite.
Deocamdată nu se cunosc detaţii despre întrevederea tete-a-tete, dar unele mass-media din Rusia susţin că în cadrul acesteia, Vladimir Putin i-ar fi transmis preşedintelui Voronin un set de propuneri privind reglementarea transnistreană, propuneri în care s-ar regăsi şi unele elemente ale Memorandumului Kozak, un alt proiect de reglementare transitreană respins de către Republica Moldova, în 2003.

www.bbc.ro

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ