Voluntarul zilei: Bianca Paţcan

0
65

960076_502279256494111_190133322_n Pentru toţi există o ,,primă dată” a experienţei de voluntariat. Campania ,,Aducem Basarabia acasă” a iniţiat-o pe Bianca Paţcan în activităţile de interes public desfăşurate în folosul celorlalţi, al românismului, al Basarabiei.

Elevă în clasa a X-a la Colegiul ,,Ana Aslan” din Timişoara, Bianca îşi petrece timpul învăţând, iar cel mai confortabil se simte în mijlocul familiei şi al prietenilor. A decis să se implice în campania noastră din considerentul că românii de pretutindeni ar trebui să fie uniți și să lupte pentru ceea ce le aparține, mai cu seamă pentru că mulţi înaintaşi de-ai noştri și-au dat viața pentru această cauză.

Strângerea de semnături i-a facilitat cunoaşterea mai multor tipologii de oameni, însă persoanele care s-au apropiat de ea au fost cele dornice să contribuie la realizarea reîntregirii naţionale. ,,Sper să reușim în ceea ce facem, să primim înapoi ce este al nostru, pământul şi populaţia Basarabiei”, a punctat eleva de liceu.

Responsabilă, activă şi prezentă la datorie, Bianca primeşte din partea noastră titlul de ,,voluntar al zilei”.

Mâine poate veni rândul tău! Înscrie-te pe www.basarabia acasa.ro/voluntari.

www.basarabia-acasa.ro

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ