Voronin nu mai ştie ce să mai zică: "Romania, ultimul imperiu al Europei!"

0
19

Interviu in exclusivitate pentru Evenimentul Zilei 

Presedintele Moldovei, Vladimir Voronin, s-a dezlantuit intr-o serie de declaratii anti- romanesti, intr-un interviu acordat in exclusivitate EVZ. „Sunt multe lucruri pe care Romania ni le baga cu sila. Nu voi fi niciodata roman!”, tuna Vladimir Voronin.

EVZ: In ultima perioada, relatiile dintre Republica Moldova si Romania au parut destul de tensionate. Ati declarat recent ca Romania intervine de multe ori in treburile interne ale Republicii Moldova, este apoi disputa lingvistica, delegatiile de primari au fost oprite la granita. De ce aceste ostilitati?
Presedintele Moldovei incepe cu un oftat.
Vladimir Voronin: Maruntisuri din acestea cu primarii la granita sunt mai mult de situatie tehnica, nu de politica la nivel inalt. Nu ar fi corect daca as aprecia in asa fel. Relatiile cu Romania, din momentul declararii independentei, nu au fost simple. Ele nu sunt caracteristice numai timpului in care noi suntem la guvernare. Pe parcursul tuturor acestor 16 ani de independenta, relatiile cu Romania au fost foarte tensionate.

Alta treaba ca nu intotdeauna autoritatile moldovenesti, fosta conducere, gaseau de cuviinta sa numeasca lucrurile pe nume. Romania, tot timpul incepand cu 16 ani in urma, s-a implicat si se implica in probleme interne ale Republicii Moldova. (Voronin face o pauza lunga.) In primul rand, cu 16 ani in urma, ca declaratia acesta este provizorie. Chiar si textul declaratiei in care statul roman a recunoscut independenta Moldovei, despre aceasta se vorbeste.

Doi: Romania tot timpul ne implica noua prin diferite metode standardele romanesti. Incepand de la limba, istorie, denumirea valutei nationale, inclusiv tricolorul, inclusiv stema. Denumirea administrativ-teritoriala, ca am trecut la judete si am facut un lucru extrem de negativ. Si multe, multe alte lucruri pe care pe parcursul acestor ani Romania ni le baga noua cu de-a sila.

Cum?
Iaca-asa! Prin persoanele care sunt platite si sustinute in presa scrisa. Ziarele acestea care si astazi se editeaza, toate sunt finantate de Romania, incepand cu „Literatura si arta”.

Sunt finantate legal, ilegal?
Prin mai multe metode. Mai mult ilegal, pe care nu le cunosc nici cetatenii Romaniei care platesc impozite. Doi: prin persoane care sunt implementate peste tot locul in structuri….

Presa nu ar avea puterea sa faca aceste schimbari. Sunt persoane si din alte domenii finantate de la Bucuresti?
Da!

Din ce domenii, ce fel de persoane?
Din mai multe domenii: cultura, stiinta…

Politic?
Da, domeniul politic! Corect: politic!

Sunt politicieni moldoveni platiti ilegal de Bucuresti?
Formatiuni intregi!

Platite ilegal?
Daca sunt platiti aici, la noi! Pentru ca ei nu au voie sa aiba sustinere din exterior, asa e scris in legea despre partide, asta inseamna ca e ilegal!

Ati sesizat Parchetul?
Al nostru, moldovenesc? Procuratura? S-a sesizat, se stie si asa, fara sesizari.

Se fac cercetari? Din moment ce presedintele Republicii are cunostinta de o situatie care incalca legea… Autoritatile au demarat o ancheta?
Au demarat si anchete, s-au confirmat si multe fapte si se prelungeste acest lucru si astazi. Cu parere de rau, si multe alte chestii. Parca, uneori, ele par marunte, dar cand le consolidezi pe toate la general se vede acel mare interes care se face pentru a influenta mai mult cetatenii. Inclusiv si prin studenti, elevi, prin diferite metode se face acelasi lucru. Iaca, ultima implicare a Bisericii Ortodoxe Romane, prin deschiderea a trei episcopate care, parca, candva, au fost pe acest teritoriu.

Dumneavoastra il considerati un act de agresiune?
Absolut, este un act de agresiune impotriva credinciosilor din Republica Moldova si impotriva bisericii noastre ortodoxe. Este un act de agresiune si este clar ca noi nu o sa fim indiferenti. Prin aceste metode se petrec aceste lucruri. Exista, dupa cum intelegem noi, un concept special si o politica speciala intr-aceasta directie.

Care este scopul acestor interventii?
Eh, parca dumneavoastra nu cunoasteti! Scopul este de a realiza acele intentii pe care nu le-au putut realiza predecesorii romani: ca sa fie un stat romanesc unic. Acesta este scopul!

Cum a decurs relatia cu presedintele Ion Iliescu?
Toate relatiile cu presedintii si Iliescu si Basescu de la inceput  erau foarte simpatice, foarte frumoase. Era o intelegere ca lasam intr-o parte toate canoanele acestea istorice, tot ce-a fost in trecut, si trecem la proiecte concrete de relatii bilaterale bazate pe interese economice, dezvoltare culturala, sociala, interumana. Pe urma trec la aceleasi trasaturi care au fost si cu Iliescu, actualmente si cu Basescu. Tot acel nationalism, unionism, pe care le promoveaza catre Moldova absolut deschis.

V-a propus vreunul dintre cei doi presedinti unirea cu Romania?
Nu, cum asta! Nu! Asa ceva nu se propune intre presedinti!

Nu au fost discutii directe, personale, pe aceasta tema?
Da, discutii au fost. Mai mult discutii pe aceasta directie au fost cu domnul Iliescu, care dorea pe mine sa ma convinga ca noi suntem romani si punctum.

INTEGRARE FARA TRADUCERI

„Romania este atractiva pentru experienta cu integrarea in UE”

Academia Moldovei spune ca aici se vorbeste limba romana. Constitutia Moldovei scrie ca aici se vorbeste limba moldoveneasca. Cine are dreptate: stiinta sau politica?
Cetatenii tarii au dreptate. Savantii, cand i-au intrebat pe ei, asta a fost in ‘93-’94. Ei erau asa de flamanzi ca erau gata sa cunoasca ca asta e limba care o vorbeste cineva din insulele Malaziei, malaziene. Cand am petrecut referendumul la unu octombrie 2004, 2,1 procente de cetateni s-au declarat romani. Ceilalti, 78 de procente, s-au declarat moldoveni. Pentru noi, acesta este documentul dupa care ne conducem. Noi intelegem foarte bine de ce Romania se bate atat de tare sa ne faca pe noi romani.

De ce?
Eu am vorbit trei ani in urma: Romania este ultimul imperiu in Europa! (Pauza) Dar soarta imperiilor stiti care este… De aceea romanii se lupta pentru aceasta treaba ca sa ne faca pe noi romani. Noua nu ne trebuie! Noi suntem moldoveni si o sa fim moldoveni! Cat nu s-ar lupta, cine nu s-ar lupta. Pur si simplu noi pierdem timpul in relatiile noastre bilaterale cu aceste chestii.

Noi am putea mult mai multe lucruri bune pentru ambele state. Dar noi ne-am impiedicat in chestiile astea: moldovean, roman, interese de acolo, interese de aici. Mie imi pare foarte rau, foarte rau imi pare. Eu nu pot sa procedez altfel pentru ca eu sunt presedintele Republicii Moldova.

Integrarea in UE presupune sa beneficiati si de suportul Bucurestiului. Pana la lamurirea unor lucruri pe care dumneavoastra le credeti lamurite, dar Bucurestiul inca insista asupra lor, cum vedeti integrarea fara sprijinul Romaniei?
Noi avem declaratii mai multe din partea autoritatilor romane ca Romania sustine intentiile Republicii Moldova de aderare la UE. De mai multe ori, in diferite cazuri, situatii, la institutiile europene reprezentantii Romaniei pe noi ne sustin.

Dar, recent, la finalul unui acord, Romania a precizat clar ca va sprijina, dar ca nu recunoaste limba moldoveneasca. Nu credeti ca ar putea aparea „neintelegeri”?
Daca o sa apara neintelegeri, or sa apara din partea institutiilor europene fata de Romania, nu fata de noi. Limba moldoveneasca este inregistrata in codul limbilor utilizate de Uniunea Europeana. Nu depinde nimic de Romania. Aceasta este problema relatiilor noastre cu UE.  Dar UE stimeaza Constitutiile tarilor, cum isi numesc ei limba. Noi tot asa am discutat, mai mult cu domnul Iliescu. Limba poate sa se asemene moto-moto, dar noi o numim moldoveneasca.

Mata te numesti intr-un fel, eu ma numesc in alt fel. Acesta este identitatea mea si acesta este identitatea dumneavoastra. Eu o respect pe-a dumneata, te numesc asa cum v-au numit parintii, cum ati fost botezat. Asa si eu cer de la mata sa ma numesti pe mine asa cum suntem. Dar nu sa imi impui cu de-a sila ca, nu, tu nu esti moldovean, tu esti roman! Dar nu mai sunt eu roman!

N-am sa fiu niciodata! Nici nu se discuta! Mie imi place ca eu sa fiu moldovean, cum a fost mama, cum au fost buneii, cum au fost toti strabuneii, cum a fost Stefan cel Mare! Ce nu-i clar aicea? E foarte clar! Daca se scoate notiunea aceasta, mai mari prieteni si mai mare intelegere… Mai ales cand doua popoare au o limba! Nu ca aicea  „Trebuie sa fiti romani!”. (Voronin isi loveste palmele cu putere, simuland agresiunea.) Dar nu mai suntem noi romani!

Am vorbit de multe diferente dintre Republica Moldova si Romania. Numiti, va rog, doua lucruri care apropie cele doua state.
Vecinatatea. Pentru noi, Romania astazi este atractiva din punct de vedere al experientei ei proaspete ce tine de integrarea europeana. Integrarea europeana nu este un proces de-o zi, trebuie foarte mult timp, foarte multe eforturi. Romania a parcurs aceste eforturi, timpul l-a utilizat destul de normal. Pentru noi este foarte importanta experienta Romaniei.

Mai mult decat atat, pentru ca asa situatie nici nu trebuiesc traduceri. Toate documentele care sunt adoptate de parlamentul roman, toate acestea peste o mie de legi, cadrul care tine de cerintele Uniunii Europene. Si noi trebuie sa facem acest lucru ori azi, ori maine, ori peste un an, doi, ori peste cati. De ce noi sa inventam bicicleta daca ea este deja de mult aprobata si trecuta prin Parlamentul Romaniei?! Noi nu suntem tara membra UE. De fapt nici nu ne grabim. Ne-am pus ca scop sa construim Europa aici. Al doilea, dupa vecinatate, faptul ca ne cunoastem foarte bine. Adica ne stim capacitatile reciproce.

Presedintele de la Chisinau sustine ca Moldova din stanga Prutului a scapat de coruptie si e mai prospera, desi statisticile arata contrariul

EVZ: Cum era Republica Moldova in anul 2001, cand ati fost ales presedinte?
Vladimir Voronin: (Rade) Era urat de tot! Criza profunda in toate domeniile. Criza politica, economica – cresterea PIB-ului era mai jos de zero, salariile nu se plateau de la 12-18 luni, intr-asa fel si pensiile, nemaivorbind ca erau la un nivel foarte mic, si salariile… Era o situatie de criza extraordinara. Acum, dupa aproape sapte ani de guvernare, cateodata mi se pare ca noua, acea victorie din 2001,  intentionat ne-a fost data, pentru ca nimeni nu dorea sa-si asume responsabilitatea pentru dezvoltarea Moldovei. Pentru a ameliora situatia mai departe in tara, in acel timp nu erau asa forte si asa personalitati, cu parere de rau.

Care este situatia acum? Care sunt progresele?
(Presedintele Voronin isi fixeaza ochelarii cu miscari sigure si da citire cifrelor dintr-un tabel.)
Eu pot sa va demonstrez prin cifre: PIB-ul in acest timp, adica in sase ani, a crescut cu 46,4%. Pe cap de locuitor, de 2,7 ori produsul intern brut. Bugetul public national s-a majorat la capitolul venituri de 3,3 ori. Bugetul asigurarilor sociale de stat, iarasi la capitolul venituri, s-a majorat de 3,3 ori, bugetul consolidat al ocrotirii sanatatii de patru ori. Investitiile in capitalul fix au crescut de 2,1 ori. Salariul nominal al unui salariat in 2000 a fost de 408 lei (moldovenesti – n.r.).

Actualmente, pe sapte luni ale anului, este de 1971 lei, ceea ce inseamna crestere de 4,8 ori. Cresterea reala a acestuia e de 2,7 ori. Marimea medie lunara a pensiei: s-a majorat in acest timp, din 2000 pana in 2007, de 6,3 ori, si crestere reala de 3,5 ori, adica minus de inflatia. Acestia sunt indicii macroeconomici cei mai importanti pentru populatie.

Crestere economica importanta… Cum explicati totusi faptul ca Moldova ramane in statistici una dintre cele mai sarace tari din Europa?
In primul rand, vedeti ce mostenire am luat noi in 2000. In al doilea rand, foarte multe impacturi negative, insasi asupra economiei, am avut pe parcursul acestor ani. Moldova este o tara care sub pamantul nostru moldovenesc nu avem niciun fel de zacaminte, niciun fel de surse energetice, nimic absolut. Avem pietris si piatra si cele mai fertile cernoziomuri din lume. De aceea, noi procuram toti agentii economici intr-o suta de procente.

Capacitati de a produce energie electrica avem numai 22% din tot consumul de energie electrica. De aceea, dezvoltarea economica in asa conditii este foarte complicata. Si totusi, vedeti, noi am crescut si PIB-ul cu 46 de procente si multe alte lucruri le-am hotarat cu rezultate pozitive. Dar am putea sa facem si mai mult daca ar fi fost si conditiile externe favorabile. Adica: pe toti anii acestia suntem intr-o crestere extraordinara la produsele petroliere, piata internationala.

Asta nu depinde de Moldova. Gazpromul rusesc ne-a majorat preturile de la 30 si ceva de dolari la inceputul anului 2001, pana astazi la 190 de dolari mia de metri cubi de gaz. Cam asa toate aceste lucruri care se trag una dupa alta. Al doilea impact negativ asupra economiei nationale a fost privatizarea. Privatizarea negandita, privatizarea corupta, mafiota, talhareasca. De fapt, patrimoniul tarii mai mult s-a furat decat s-a privatizat. Rezultatul privatizarii din anii ‘93-’94, cand s-a inceput, si pana in 2001 a fost un dezastru total.

Ati atins un subiect sensibil: acela al coruptiei. Potrivit statisticii facute de Transparency International, indicele de perceptie a coruptiei in momentul in care dumneavoastra ati venit la putere clasa Moldova pe locul 63. In 2007, acest indice aproape s-a dublat. Care este explicatia: s-a dublat coruptia in timpul mandatului dumneavoastra? De unde aceasta perceptie?
Pentru ca atunci, pana in 2001, nimeni nu se ocupa de aceasta coruptie. Pentru ca insisi guvernatorii erau corupti si ei nu se puteau prinde pe ei insisi, de unii singuri. Noi am inceput a lupta foarte serios impotriva coruptiei. Chiar am deschis si un centru special care se lupta cu crimele economice si cu coruptia, unicul din tot spatiul CSI. De aceea, la noi, acum tot ce este legat de coruptie este transparent, este deschis. Se duce o lupta foarte serioasa si deschisa contra coruptionerilor, contra mecanismelor si faptelor si posibilitatilor de a face aceasta coruptie.

Acesti indici noi i-am deschis, ii aratam toti, toata aceasta statistica pentru toata societatea. Cu aceasta se explica, dar nu cu aceea ca este astazi mai corupt. Dimpotriva! Deja avem ramuri in care noi am scapat de aceasta coruptie si mergem mai departe, si mai departe… Deja, aceasta coruptie s-a ascuns mai adanc si mai adanc. Deja, in cabinetele birocratice este o reducere esentiala a faptelor… A coruptiei, nu a faptelor, pentru ca poate sa fie coruptie si sa nu depisteze nimeni fapte, cum era pana in 2001.

Dar noi depistam acest lucru in fiecare zi. Nu se opreste nimeni in fata nimanui, cine nu este el: functionar public, agent economic, judecator, pedagog, medic, eu stiu, cine n-ar fi. Daca comite aceasta coruptie, el este luat, prins de mana si adus la judecata, la raspundere.

Noi am vorbit chiar cu multi reprezentanti din organismele internationale, pentru ca noi participam la programul acesta „Milenium” anuntat de Statele Americii, noi le-am explicat situatie si ei au cazut de acord: intr-adevar ceea ce a fost si ceea ce este astazi nu se compara. S-atunci era coruptie, si mai mult, si mai mare, pur si simplu nimeni nu se ocupa, nimeni nu-i prindea si nimeni nu vorbea despre. De aceea, cifrele si procentele erau simpatice.

Cum explicati faptul ca, in ultimele doua luni, sunt 15 dosare, 15 condamnari la CEDO? Ce se intampla cu sistemul de justitie din Moldova? Sunt condamnari pentru sentinte date inaintea mandatului dumneavoastra, sunt „erori” recente?
Sunt condamnari la care cererile au fost depuse pana in 2001, majoritatea  cazurilor. Inca nu au ajuns pe rol acele materiale din erorile comise de instante in anii acestia, 2001-2007. Majoritatea cazurilor sunt incalcari ale Codului de Procedura Penala.

Nu sunt tot abuzuri impotriva drepturilor omului?
Nu sunt abuzuri. Sunt incalcari ale  Codului de Procedura Penala si, din ele, cele mai mari, 80 de procente, sunt legate de executarea sentintelor judecatoresti. Nu se executa in timp, integral. Oamenii, ani de zile dupa ce este adoptata decizia judecatii nu isi pot exercita drepturile conform acestei decizii.

CV

Vladimir Voronin

Nascut: 25 mai 1941, statul Corjova, Dubasari

Stare civila: Casatorit, doi copii

Gradul militar: general-maior

1961: a absolvit Colegiul Tehnic Cooperatist din Chisinau

1961: sef al brutariei din satul Criuleni

1966-1971: director al Fabricii de Paine din Dubasari

1971: a absolvit Institutul Unional pentru Industria Alimentara

1983: a absolvit Academia de Stiinte Sociale de pe langa Comitetul Central (CC) al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice (PCUS)

1989-1990: ministru de interne al Republicii Sovietice Socialiste Moldovenesti (RSSM)

1991: a absolvit Academia Ministerului de Interne al Uniunii Sovietice (URSS)

1998: deputat in Parlamentul Republicii Moldova

2001: ales presedinte al Republicii Moldova

AFACERE SI POLITICA

„Eu si feciorul nu avem nicio vina”

Presa de la Chisinau a scris de foarte multe ori ca fiul dumneavoastra, Oleg Voronin, a prosperat economic in perioada mandatului dumneavoastra. Dati-ne mai multe detalii, ce se intampla…
Voronin manifesta un anumit inconfort la acest subiect tabu in Republica Moldova. Raspunde tot cu o intrebare si rade.
Sa va dau mai multe detalii impotriva feciorului meu? He, he, he!!!  Stiti, eu si feciorul nu avem nicio vina! N-a prosperat el cu nimic. Dimpotriva, el si-a blocat businessul foarte reusit pe care il avea cand am devenit eu presedinte. Majoritatea directiilor de business cu care se ocupa, astazi nu se mai ocupa. El inca in 1998 deja era presedintele unei banci comerciale, care este si astazi. Eu nu am niciun interes la promovarea lor.

El are studii economice, financiar-bancare, are 45 de ani. Care influenta poate sa o dea un tata, poate chiar si presedinte, asupra feciorului? (Rade din nou.) Aceasta este o moda la noi, in Moldova. Asa s-a vorbit despre copiii presedintelui Snegur, asa s-a scris si de feciorii presedintelui Lucinschi. Astazi nu se mai scrie de cand ei nu mai sunt presedinti. Dar atunci erau in vizorul presei: se-ntampla ceva, nu se intampla ceva sa scrie? Asta e o chestie foarte urata! In problemele cu care se ocupa parintii la o postura asa inalta cum este presedintele Republicii Moldova, se straduie presa…

Presa noastra moldoveneasca aproape ca nu se deosebeste de cea romana cu nimic. Este la fel de hrapareata si ea si se straduie sa implice copiii in aceste chestii. Mai mult: feciorul, dorind-nedorind, stiind ca este in vizor, el si ceea ce trebuie sa faca nu face. In primul rand pentru ca nu doreste sa imi faca mie probleme.

CETATENIE ROMANA

„Sunt poate 30.000-40.000 de cereri, nu 500.000”

Sunt 500.000 de cereri ale cetatenilor moldoveni pentru…
Eu, va rog, le-ati vazut, aceste 500.000 de cereri? Domnul Basescu la un timp vorbea de 800.000, pe urma a mai dat-o inapoi si a ajuns la 500.000.

S-au facut chestiile acestea pentru ca, dupa ce Romania a aderat la Uniunea Europeana la 1 ianuarie, a aparut un vacuum. In aceste trei luni, cetatenii moldoveni erau izolati, nu puteau pleca. In timpul acesta a aparut un numar, poate, de 30.000-40.000 de cetateni, eu socot, care aveau cereri ca sa plece peste hotare. Iar atunci, romanii s-au folosit de ocazie: „Da, voi puteti pleca, puteti obtine viza, dar numai daca deveniti cetateni ai Romaniei!”.

(Presedintele Voronin isi exprima vadit nemultumirea printr-o gestica energica. Dezaproba situatia printr-un „Ntt!” impulsiv.)
Asa ceva nu s-a mai petrecut in istorie! Nu-i frumos asa ceva! Sa te folosesti de slabiciunea noastra, si aceea ca institutiile respective nu erau pregatite pentru a ne elibera vize. Acum am obtinut regimul de tranzit prin Romania si nu ne mai trebuieste cetatenia Romaniei.

12 Noiembrie 2007
Marius Draghici  – Evenimentul Zilei

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ