RSS Feed

Ziua Eroilor: La Cania va fi amenajat un cimitir al ostaşilor români

0

iunie 8, 2008 by Românism

cimitirLa Cania, raionul Cantemir, fostul judeţ Cahul, va fi amenajat un cimitir al ostaşilor români.
Ieri, de Ziua Eroilor Români, Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor, din cadrul Guvernului României, a inaugurat o troiţă la cimitirul din acest sat. Slujba de sfinţire a fost oficiată de un sobor de preoţi ai Mitropoliei Basarabiei în frunte cu părintele Vasile Burduja, parohul bisericii din Cania. „Sufletele celor căzuţi trebuie cinstite, pentru că şi-au pierdut viaţa pentru apărarea pământului basarabean”, a spus preotul.

Crucea a fost edificată din surse donate de Grigore Caraza, fost deţinut politic, care acum locuieşte la Piatra Neamţ. „Pământul Barasabiei este presărat cu oasele şi stropit sângele ostaşilor români, care trebuie să ştie că noi nu-i uităm. Dumnezeu să-i odihnească în pace şi să le ierte greşelile pe care le aveau de ispăşit”, a menţionat dl Caraza. La cimitirul din Cania sunt înmormântaţi peste 900 de ostaşi români. Mormintele lor sunt lăsate în paragină de ani de zile.
Consiliul Mondial Român, cu sediul la Los Angeles, a lansat, încă din anul 2000, iniţiativa de a găsi şi de a reamenaja cimitirele ostaşilor români căzuţi în Basarabia. Ideea a apărut când apa ploilor a spălat lutişurile din Dealul Iepurenilor, de lângă satul Ţiganca, ducând la vale oseminte de ostaşi din cimitirul militar din acel loc.
„Am trăit scene de groază, văzând cum umblau câinii cu oasele în gură. Am strâns bocanci, am văzut şi o curea, iar când am tras de ea am avut impresia că se ridică tot scheletul de sub pământ”, îşi aminteşte Neculai Popa, secretarul general al Consiliului Mondial Român.
Peste cimitirul militar de la Ţiganca, unde au fost îngropaţi peste 1000 de ostaşi români, în perioada sovietică s-a construit o fermă de vaci şi una de porci. Ambele au ars. În 2006, cimitirul de la Ţiganca a fost reamanajat şi inaugurat în prezenţa Majestăţii Sale Regele Mihai. Tot ieri, preoţii au ţinut o slujbă de pomenire la cimitirul de la Ţiganca şi la locul unde urmează să fie o mănăstire.

http://www.jurnal.md/article/7147/


0 comments »

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Caută

Comentarii Recente

ChatVorbește instant cu noi !+