Zorile apusului comunist

0
13

Alegerile locale generale din 3 iunie au împărţit în două satul Zorile din raionul Orhei (fostul judeţ Orhei). Candidatul Uniunii Centriste din R. Moldova (UCM), Inga Jelăuc, a câştigat alegerile din primul tur împotriva candidatului comunist Victor Rusnac, cu 58,78 la sută faţă de cele 35,13 procente ale comunistului. Scrutinul a fost validat de Judecătoria Orhei, dar invalidat la câteva zile de Curtea de Apel (CA) din Chişinău, după ce candidatul comunist a depus contestaţie. Primul candidat îl acuză pe Rusnac că a călcat în picioare opţiunea de vot a peste jumătate din alegători, iar al doilea – că alegerile au fost fraudate.

Primarul de până acum al satului Zorile, Victor Rusnac, tot el candidat din partea PCRM la funcţia de primar, susţine că fraudele vizează lista electorală adăugătoare pe care au votat 47 de persoane. „A votat şi o persoană care nu are 18 ani, au mai votat persoane care nu sunt pe teritoriu. Ele au viză de reşedinţă la noi, dar sunt ieşite pe la Moscova, în altă parte (!). Sunt cinci persoane care au solicitat să vină urna la domiciliu. Domnii care s-au dus cu urna au zis că nu le-au găsit acasă. Dar oamenii zic că erau acasă. I-au lipsit de dreptul la vot. Apoi, sunt vreo 25 de persoane care au viză de reşedinţă la Chişinău, dar au votat la Zorile”, enumără Rusnac.

Ilegalităţile comunistului

Decizia CA este irevocabilă, iar asta înseamnă că în satul Zorile urmează a fi desfăşurate alegeri repetate pentru funcţia de primar, consilieri locali şi raionali. Candidatul UCM, Inga Jelăuc, susţinută de toată intelectualitatea din sat, afirmă că, la închiderea urnelor de vot, toate procesele-verbale fuseseră în ordine. Până şi observatorul din partea PCRM a fost de acord cu procesele-verbale. Asta în pofida faptului că Rusnac a asistat ilegal la sigilarea urnelor şi alegerile au fost organizate în sediul unui ONG condus de fiica acestuia (!). Potrivit Ingăi Jelăuc, pe lista adăugătoare au votat oamenii din sat pe care secretara primăriei intenţionat nu i-a inclus în listele de bază, pe motiv că sunt plecaţi la muncă peste hotare. Dar asta nu înseamnă că ei, dacă au revenit, nu au dreptul să voteze! În plus, există săteni care stau la Chişinău în gazdă, dar au viză de reşedinţă în sat şi au venit să-şi exprime votul acasă.

Le-a călcat votul în picioare

Judecătorii de la CA nici nu au vrut să asculte argumentele celor de la UCM, creându-se impresia că decizia de a invalida alegerile a fost luată la comandă. Susţinătorii candidatului UCM sunt indignaţi de faptul că votul le-a fost călcat în picioare de un comunist care a condus prost primăria în ultimii patru ani. „Tabăra din sat a dat-o în arendă unei secte şi nu ştim unde se duc banii de pe arendă. Rusnac se plimbă cu maşina proprie, dar semnează dispoziţii pentru transportul primăriei care nu există. Se ţine cu ambele mâini de acest post căci, probabil, îi este convenabil”, zis sătenii din Zorile. Solicitat de JURNAL, Victor Rusnac a declarat că tabăra nu aduce venit, pentru că „arendaşii” o finanţează şi acolo se odihnesc copii din familiile social vulnerabile. Iar cu maşina proprie rezolvă problemele primăriei.

Alegeri repetate

Iurie Ciocanu, responsabil la Comisia Electorală Centrală (CEC), a declarat pentru JURNAL că CA nu a informat încă instituţia pe care o reprezintă despre decizia luată în cazul satului Zorile. Imediat ce va primi decizia instanţei de judecată, CEC va dispune desfăşurarea alegerilor repetate peste două săptămâni. Alegeri repetate urmează să se desfăşoare în şapte localităţi din R. Moldova.� autor:Raisa LOZINSCHI

sursa:http://www.jurnal.md/article/3460/

NICIUN COMENTARIU

  1. Pai daca mai aveam 1 zi ca sa implinesc 18 ani 🙂 ,ce era sa fac cu ura care i-o purtam primarului comunist (consider ca am procedat corect). Intr-o zi nu te faci mai copt la cap

LĂSAȚI UN MESAJ